Blogul Lui Piticu
Doar un simplu Blog

“Agresorul, Giacomo Attolini, în vârstă de 47 de ani, proprietar al unui restaurant din Villafranca, o angajase chelneriţă pe românca în vârstă de 25 de ani. Bărbatul, căsătorit, i-a făcut încă de la început avansuri femeii, care le-a respins, dar a lăsat să se înţeleagă că situaţia s-ar putea schimba.

După un timp, femeia şi soţul său în vârstă de 23 de ani au început să îl şantajeze pe italian, ameninţându-l că îl vor denunţa pentru agresiune sexuală.

În cele din urmă Attolini a fost de acord să le ofere românilor câteva mii de europentru a-i reduce la tăcere. Însă când s-au întâlnit pentru a le da banii, aceştia au cerut mai mult.

Furios, italianul a scos un pistol Smith&Watson şi a tras două focuri de armă - românca a fost împuşcată în cap, iar soţul ei la nivelul toracelui. Femeia se afla luni în moarte cerebrală, după ce starea sa s-a înrăutăţit în cursul nopţii.

Agresorul a fugit iniţial, dar s-a predat poliţiei câteva ore mai tîrziu. El este acuzat deocamdată de tentativă de crimă, dar dacă vreuna din victime va deceda, va fi acuzat de crimă. ”

Au meritat sau nu ?
Cat de nesimtit poti sa fii sa santajezi in halul asta ? Daca isi luau suma care a fost stabilita prima data scapau cu viata , insa asa, trebuie sa zic ca Nesimtirea dauneaza grav sanatatii tale!!!


Tags: , , , ,

De 4 zile sunt fara net.
Cred ca a fost intrerupta conexiunea de la UPC desi nu am fost avertizat prin instiintare sau ceva cacat.
Oricum l-am platit, iar dupa aproximativ 20 de ore si-a dat si el drumu, a mers vreo cateva ore si s-a obosit :) Cred ca incearca sa imi faca in ciuda, dar nu ma las la el si m-am apucat sa joc diablo II , dar ma enerveaza la culme.

E tare naspa fara internet, fara mess si de ciuda nici la scoala nu am fost :) Mare cacat

Am 4 zile de cand nu am scris pe blog.Nu am nici cea mai vaga idee despre ce sa scriu la ora asta, este 3:30 si nu am somn.
Revin in curand, vroiam doar sa va comunic ca nu am murit :)


Tags: , , ,

M-am tot gandit si am ajuns la concluzia ca daca scoala ar fi online multi dintre noi am avea mai multe prezente la scoala si poate si rezultate mai bune.

Ar trebuie sa se construiasca un sistem pentru oamenii mai lenesi (nu dau nume) ca mine pentru a putea participa la cursuri si seminarii din fata calculatorului.Poate asa voi avea si eu prezente maxime la tot si rezultate mai bune la scoala.

Dar cum asa ceva nu e posibil inca, trebuie sa ma obisnuiesc cu gandul ca intr-o zi chiar trebuie sa merg si eu la scoala sa vad care mai e treaba pe acolo.
Pana atunci pot doar sa sper ca voi intra in examene :)


Tags: , , , , , , ,

Multi dintre voi cred ca ati auzit macar o poveste studenteasca.
Urmatoarea este preluata de pe Kiss Blog
O sa scriu si eu cateva cand o sa mi le amintesc.
Pana atunci e buna si asta.

Se spune ca s-a petrecut la Politehnica in Bucuresti.

Studentii aveau examen, dar, nemergand la cursuri nici macar nu-si cunosteau profa. Un grup de studenti asteptau si ei…

Vine o tipa faina cu un sal in jurul gatului, iar unul din studenti zice:

- Iata vine un sol de pace c-o naframa-n varf de batz.

Si toti se prapadesc de ras. Se uita tipa atent la ei si intra in sala.

Studentul in fapta:

- Waw! Am pus-o! E profa. Sigur ma pica.

Dar isi incearca totusi norocul si intra in sala. Cand sa traga biletu` cu subiectu`, profa intreaba:

- Tu esti Mircea?

- Eu sunt doamna. Dau acum sau vin la toamna?!


Tags:

Pana acum nu am mai vazut vreun animal in scaun cu rotile …mai ales un iepure care normal ar trebui sa fuga de sa rupa pamantul.
Tragic…nu stii ce sa faci …sa razi sau sa iti para rau:)


Tags:

Cu totii stim ca blondele sunt putin mai proaste(nu toate).
Asa ca expertii au inventat un test de IQ pentru blonde.Este un test mediu(zic eu) deoarece inca nici o blonda nu a reusit sa-l duca la bun sfarsit.
Testul este de fapt o imagine, cu patru (4;IV) randuri , cu cate patru (4;IV) elemente pe fiecare rand dintre care trei (3;III)sunt la fel, iar un element difera.
Tot ce trebuie facut este sa deosebesti elementul diferit.
Iata imaginea:
1


Tags: ,

Fapte nu vorbe !!!
Mai citesc ziarele si mai gasesc cate una doua faze tari.
Astazi citeam:
Vineri, 22 August 2008
Trenuri oprite in gara Ploiesti Sud din cauza unei alerte cu bomba
Cel putin sase trenuri au fost blocate, astazi, in Gara de Sud din Ploiesti, dupa ce la numarul unic de urgenta 112 a fost primit un apel prin care era anuntata amplasarea unei bombe in incinta garii, transmite NewsIn.

Na bine frate…ne tot amenintati ….dar in noi de ce nu da nimeni?
Ma dati`ne si noua o bomba ceva….zburati in aer ceva…caci cred ca suntem singurii de care nu se leaga nimeni.
Cu ce sa ne laudam si noi la televizor ; in UE? daca toti ameninta si nimeni nu da.
Binladeneeeeee baga si noua o bomba mare …ici sha la mine`n casa….
Macar sa avem ceva….sa ne de-a lumea la televizor sa se vada
Binladen Ataca Romania
super fain frate :))



Tags:

Powered by Piticu
Design © 2005 - 2009 Sfarsit.com
free hit counter |Top Tube Sites |Porn |Free Porn Links | Sex Top | Top XXX | Porn Toplist | Tube Sex | Trade Hard Links |Sex Vids | C Porn Free |Ws Porn | Sex 2C |Trade Hard Links | Booty | Tight Ass |Matrimoniale, chat online si intalniri. |Muzica |Filme Online |Muzica Noua 2010 | SeveTv (Tv,Radio si filme online) | Japanese Av Idols | IndianPorn | Blogul Unui Motrean |IceMusic,cele mai tari hituri! |Manele Noi |Jocuri Full | surf anoniem | XXX Young Tube |Jocuri Gratis |Muzica Noua | Poze vedete |Filme Online 2010 | Wallpapers HD |phonesex |Adult FREE Dating |Muzica Veche si Noua |Promovare GRATUITA! |Live Yasmin Europa Babes |Promovare site prin schimb de trafic automat! |Hot Girls |Poker Tipps |MuzicaSelecta Noua |filme online gratis |Minunatura - Magazin virtual de produse naturiste si articole medicale! |Manele 2010 |TRAFIC |ESiti Drive | YourSexyMind |india porn tube |Hairy Women Pits |XXX-Blog |Amateurs Fuck 4 Fun |Porn videos and FREE porn pictures |XXX Kinky |Slob My Cock |Latina Sex |Hot Slutty Girls |British Phone sex |Free Nude Babes |Asian Milf |Gay bigcocks |Porn Indexed |Free Boobs Vid